SUNT și e bine că SUNT

În analiza existențială, viața este privită ca valoarea fundamentală: un dar prețios și fragil, aflat într-un echilibru delicat, mereu în mișcare, transformare și profund vulnerabil.

Din perspectivă subiectivă, existăm doar ca trăitori. Suntem ființe care simt, care se percep pe sine prin relația cu lumea. Simțirea se naște dintr-un schimb continuu cu ceea ce ne înconjoară, iar viața înseamnă, în esență, relație – cu lumea, cu ceilalți și cu noi înșine.

Cum este, așadar, să fim aici? Ne confruntăm cu acest „cum" al existenței, pentru că existența nu ne este dată decât ca trăire: ca simțire, ca plăcere, bucurie și durere, ca suferință, ca experiență vie. În tot ceea ce trăim se manifestă o forță – forța vieții care curge prin noi și ne pune în mișcare.

Atunci când trăirea acestei valori fundamentale este afectată, apare întreaga paletă de stări reunite, în limbajul comun, sub termenul de depresie. Ca profesioniști, știm că acest termen cuprinde realități psihice diferite, având în centru o tulburare a relației cu viața și cu lumea. Deznădejdea, pierderea speranței, sentimentul că nu mai există o ieșire din frica unei „morți sufletești" reprezintă nucleul suferinței depresive.

Metaforic putem spune că este o cutie a Pandorei pe care o deschidem cu grijă – și pe care nu vrem să o închidem înainte de a lăsa speranța să iasă la lumină.