CUPRINS

I. Ce este ,,Analiza Existenţială” ?
II. Condiţii de admitere
III. Procedura de admitere
IV. Structura cursului de formare pe etape
V. Împărţirea orelor după conţinut
VI. Tabloul sinoptic al formării
VII. Scopurile formării
VIII. Metodele de formare
IX. Reglementări ale formării
X. Modalitatea de desfăşurare a cursului
XI. Programa de studiu

DETALII
I. CE ESTE „ANALIZA EXISTENŢIALA”?

Analiza existenţiala (şi domeniul ei particular logoterapia) este o metodă de psihoterapie care utilizează în vederea atingerii scopurilor sale, în mod preponderent, procese induse verbal. În temeiul metodologiei sale şi imaginii ei asupra omului, analiza existenţiala poate fi definită, ca o psihoterapie fenomenologic personală având ca scop sprijinirea persoanei de a ajunge la o trăire (spirituală şi emoţională) liberă, la o atitudine autentică şi un comportament responsabil faţă de propria ei viaţă şi propria ei lume. O caracteristică a analizei existenţiale (AE) o constituie atenţia pe care aceasta o acorda deschiderii persoanei pentru „lumea ei”, pentru cerinţele, problemele şi împlinirea ei. Prin aceasta ea este recomandată în tulburările de trăire şi comportament de natură psihogenă, psihosomatica şi psihosociala.
Un loc central în analiza existenţiala îl are conceptul de ,,existenţă”. Acesta presupune o viaţă plină de sens, clădită liber şi responsabil în propria lume, cu care persoana se află într-o interacţiune reciprocă şi dialog permanent.
Sarcina psihoterapiei analitic existenţiale este de a elibera persoana de fixaţiile, distorsiunile, unilateralitățile şi traumele ce influenţează în mod negativ trăirea şi comportamentul. Procesul terapeutic derulat prin intermediul unor analize fenomenologice, este orientat spre emoţionalitatea subiectului, văzută ca centru al trăirii. Clarificarea substratului biografic şi însoţirea empatică de către terapeut conduc la o înţelegere şi un acces mai larg la propria emoţionalitate. Prin procesul de aducere la o raportare la propriile atitudini şi decizii, pacientul/clientul devine liber pentru acele conţinuturi, scopuri, îndatoriri şi valori pentru care se simte în mod autentic atras să trăiască.
Acesta concepţie a analizei existenţiale constitue o dezvoltare în cadrul şcolii noastre actuale a concepţiei lui Frankl în special prin abordarea emoţionalităţii şi biografiei în activitatea terapeutică. Acest fapt este cu atât mai important cu cât antropologia analizei existenţiale vede în om fiinţa ce în mod permanent – conştient sau inconştient – participă prin deciziile sale la edificarea propriei vieţi. Omul poate lua decizii pline de sens doar atunci când cunoaşte valorile pentru care optează, are capacitatea de a le trăi şi compara. Acesta presupune o ,,deschidere pentru lume” în locul unei ,,încătuşări în sine” (generată biografic), precum şi un acces la sentimentul cu care valorile pot fi în mod personal corelate.
Analiza existenţiala are ca substrat teoretic şi practic teza motivaţiilor fundamentale personal existenţiale, care, ca şi „pietrele de construcţie ale existenţei”, vor fi abordate în mod sistematic în cadrul discuţiilor terapeutice şi/sau de consiliere. Această teorie structurală a analizei existenţiale constituie în acelaşi timp şi eşafodajul psihopatologiei analitic existenţiale. În vederea prelucrării concrete a influențelor blocate şi a restructurării persoanei avem la dispoziţie metoda ,,analizei existenţiale personale”. Metoda permite un tratament analitic (psihologic abisal) al tulburărilor psihogene (în special nevrotice). Această formă de analiza existenţiala cu multitudinea ei de tehnici şi metode de intervenţie precum şi abordare complexă a istoriei de viaţă a fost dezvoltată în cadrul GLE (Gesellschaft fur Logoterapie und Existenzanalyse) şi este predată doar în cadrul acestei şcoli.
În mod tradiţional, formarea în analiza existenţiala se orientează spre absolvenţii de medicină, psihologie, pedagogie, filozofie, teologie, ştiinţe socio-umane. (NOTĂ: Aceasta este situaţia din Austria. În România preponderent la cursurile de formare participa absolvenţi de medicină şi psihologie).

II. CONDIŢII DE ADMITERE

• Împlinirea vârstei de 24 de ani.
• Absolvirea studiilor în domeniile menţionate anterior: medicină, psihologie. (În cazul absolvirii altor studii se poate analiza de la caz la caz cu condiţia respectării normelor Internaţionale ale GLE şi EAP).

• Promovarea procedurii de admitere.

III. PROCEDURA DE ADMITERE

Pe lângă pregătirea de bază enunţata la capitolul anterior, în vederea cuprinderii într-un program de formare, candidaţii trebuie să îndeplinească şi următoarele criterii:
A) criterii formale:

Cel puţin două interviuri de admitere
Cel puţin un seminar de 2 zile de autocunoaştere şi admitere.
B) criterii de conţinut: aceste criterii servesc pentru a decide admiterea sau respingerea unui candidat.
– Un interes întemeiat şi constant pentru activitatea psihoterapeutică.
– Interes evident pentru o înţelegere existenţială a omului, şi o metodă terapeutică bazată pe o astfel de perspectiva, eventual cunoştinţe anterioare de AE (LT).
– Personalitate ce s-a dezvoltat neafectată de eventualele suferinţe psihice, care nu este marcată de o activitate îndelungata de autocunoaştere sau experienţe traumatizante şi de durată cu bolnavi psihic.
– Suficientă capacitate de reflexie critică, flexibilitate în dialog, ,,simţ” pentru partenerul de discuţie şi pentru propriile motivaţii (treapta premergătoare spre o atitudine fenomenologică), deschidere spre emoţionalitate, capacitate de înţelegere (inteligenţă), capacitate de distanţare autocritică faţă de propriile convingeri şi valori.
– Personalitatea să fie suficient de dezvoltată şi matura pentru a face faţă situaţiilor împovărătoare, critice sau dureroase, respectiv de a ţine piept şi a-şi înţelege propria emoţionalitate.
– Capacitate de deschidere şi raportare constructivă faţă de viaţă, fără fixaţii în domenii regresive sau agresive.
– Deosebit de utile pentru formare sunt experienţe de viaţă ce au permis o privire în profunzimile existenţei umane şi au generat strategii sănătoase de apărare.
Acceptarea respectiv respingerea, vor fi comunicate (eventual în scris) candidatului la sfârşitul procedurii de admitere.

IV. STRUCTURA CURSULUI DE FORMARE PE ETAPE

Formarea se desfăşoară în trei etape:
Prima etapă: formarea de bază (circa 2 şi 1/3 ani, admitere, teorie, autocunoaştere în grup, autocunoaştere individuală)
Admitere 17 ore
Primul an 165 ore
Al 2-lea an 165 ore
Al 3-lea an 55 ore
Total 402 ore

A doua etapă: formare clinică cu începerea supervizării (circa 1 şi 2/3 ani)
Al 3-lea an 110 ore
Al 4-lea an 210 ore
Total 320 ore

A treia etapă: supervizare şi perfecţionare
Al 5-lea an 80 ore
Al 6-lea an 80 ore
Lucrarea de absolvire 50 ore
Total 210 ore
Total: 932 ore
Practică: 550 ore

Practica poate fi făcută încă de la început sau pe parcursul întregii formari până la etapa de supervizare. Dar în orice caz ea trebuie supervizata profesional.
Propria activitate psihoterapeutică începând cu a doua etapă: 600 ore

V. ÎMPĂRŢIREA ORELOR DUPĂ CONŢINUT

(după conţinut, număr minim de ore)
Admitere – 17 ore
Teorie – 470 ore (incl. 50 ore de formare centrată pe dezvoltarea personalităţii
și 50 ore cu accent pe motivaţia existenţială, teorie 360 ore + perfecţionare 60 ore + lucrare de absolvire 50 ore)
Autocunoaştere în grup – 245 ore
Autocunoaştere individuală – 50 ore (cel puţin)
Practica – 550 ore
Supervizarea practicii – 30 ore
Propria activitate psihoterapeutică – 600 ore
Supervizarea activităţii psihoterapeutice – 150 ore
Total – 2112 ore

VI. TABLOUL SINOPTIC AL FORMĂRII

Ne cerem scuze, momentan, aceste informațiile nu sunt accesibile!

VII. SCOPURILE FORMĂRII

Formarea de bază pune accentul pe predarea antropologiei analitic existenţiale şi pe modul de acţiune în situaţii existenţiale limită şi situaţii de criză (teoria sensului; teoria existenţei). Sunt abordate condiţia omului şi a persoanei, motivaţia existenţială, repercusiunile şi simptomele impasului existenţial.
Transmiterea cunoştinţelor teoretice se desfăşoară în paralel cu formarea personalităţii şi clarificarea existenţială prin autocunoaştere.
Formarea personalităţii are în acest context 3 centre de greutate:
– Edificarea capacităţii de dialog spre interior a persoanei (autodistanţare şi resimţirea emoţionalităţii primare), a capacităţii de dialog spre exterior (încredere, auto-transcendere).
– Îmbunătăţirea capacităţilor personale de integrare: dobândirea capacitaţilor de a pune în relaţie pornirile emoţionale cu propriile atitudini şi conţinuturi de viaţă. Trecerea cursivă de la impresie la atitudine şi expresie. Recunoaşterea, înţelegerea şi eventual revizuirea, în condiţiile date, a atitudinilor personale de viaţă şi a modurilor de comportament, conştiente sau inconştiente.
– Exersarea atitudinii fenomenologice fundamentale şi învăţarea perceperii emoţiilor, motivaţiilor, a judecaţilor de valoare precum şi a fixaţiilor comportamentale proprii şi ale celorlalţi.
Alături de dezvoltarea personalităţii, clarificarea propriei existenţe, are ca scop şi înţelegerea existenţei biografice în devenirea şi posibilităţile ei. Relevanţa practic-profesională a cursului de bază se situează în domeniul profilaxiei, a sprijinului pentru viaţa, a intervenţiei în criză, a psihoterapiei de susţinere şi a problemelor legate de motivaţie.
A doua etapă a formării, partea clinică, îşi propune abordarea diagnosticului, psihogenezei, psihopatologiei şi fenomenologiei tulburărilor psihice, a nosologiei şi a terapiei tablourilor psihopatologice individuale.
În cadrul autocunoaşterii, la acest nivel se va urmări, în baza tablourilor clinice, ,,resimţirea”, recunoaşterea şi prelucrarea fenomenologiei clinice, a psihodinamicii şi a particularităţilor relevante ale tablourilor psihopatologice. Autocunoaşterea şi reflectarea distorsiunilor, aşa cum ne apar ele în patologie, vor duce la o mai profundă înţelegere din punctul de vedere al AE a condiţionărilor antropologice şi existenţiale.
În cea de-a treia etapă (etapa de supervizare) se urmăreşte fundamentarea activităţii de sine stătătoare şi adaptării personale a AE. În această etapă se urmăreşte mai puţin dobândirea de noi cunoştinţe cât exersarea şi consolidarea celor învăţate prin schimb de opinii şi de feed– back. Prin participarea la manifestările ştiinţifice ale SAEL respectiv GLE se poate realiza o familiarizare cu noile dezvoltări ale metodei precum şi promovarea de a participa activ la acestea.

VIII. METODELE DE FORMARE

Informaţiile vor fi prelucrate în cea mai mare parte prin autocunoaştere (inductivă), pentru a fi completate ulterior prin referate şi discuţii, fiind exemplificate în acelaşi timp cu prezentări de caz. Schimbul de informaţii cu privire la tema teoretică prelucrată, în cadrul autocunoaşterii în grup, prin relatarea de experienţe personale, de moduri de acţiune şi puncte de vedere personale, îi conferă acesteia o deosebită plasticitate şi stimulează propria participare emoţională.
Mijloacele prin intermediul cărora are loc procesul de formare sunt: discuţiile în grup mare, în grupuri mici, discuţiile individuale cu formatorul, supervizarea activităţii practice, precum şi lecturi sistematice din literatură de specialitate şi discutarea acestora. Prezentările de caz vor constitui principalul material de discuţie în cadrul pregătirii practice, precum şi jocurile de rol, vignete terapeutice etc.
Pe toată durata formării vor avea loc discuţii individuale sistematice. Discuţiile individuale servesc la prelucrarea problemelor existenţial-biografice de fond, la prelucrarea înţelegerii personale a conţinutului seminariilor, a proceselor de grup şi a problemelor şi întrebărilor născute de acestea (autocunoaştere existenţială), precum şi la discutarea acelor teme pentru care situaţia de grup nu este indicată.

IX. REGLEMENTĂRI ALE FORMĂRII
1. DATORIA PREZENŢEI

Pentru obţinerea unor rezultate bune şi absolvirea cu succes a cursului de formare, se impune o participare activă şi sistematică la toate activităţile de formare. Dacă studentul este împiedicat (din motive obiective) să participe, la mai mult de 2 zile dintr-un an de formare, absențele, respectiv temele de studiu la care nu a participat, vor trebui recuperate în cadrul altui curs (grup de formare).

2. Prima etapă de formare
Pe parcursul primei etape (la mijlocul şi la sfârşit) se vor susţine doua examene scrise, cu o durată de mai multe ore, despre bazele teoretice ale analizei existenţiale (şi logoterapiei). Criteriu de promovare: 85% răspunsuri corecte. După care participanţii primesc un certificat care atestă participarea şi absolvirea cu succes a formării de bază.

3. A doua etapă de formare
După absolvirea cu succes a formării de bază şi a cel puţin 30 ore de autocunoaştere individuală, cursantul va fi autorizat de către formator, să activeze ca şi consilier sub supervizare, ceea ce presupune activitatea de consiliere logoterapeutică respectiv terapie analitic existenţială a problemelor existenţiale şi motivaţionale.
La încheierea celei de-a doua etape, se va susţine un examen scris, ce va testa cunoştinţele clinice şi metodice acumulate precum şi aplicarea practică a acestora în baza unor exemple de caz (,,examenul practic”).
(Criteriul de promovare: cel puţin 85% din întrebări şi 75% din cazuri rezolvate corect).

4. A treia etapă de formare: ,,stadiul supervizării terapeutice”
Supervizarea are loc în grupuri mici de 4-7 persoane şi/sau în şedinţe individuale.
Pentru a se ajunge la acest stadiu trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii:
A) absolvirea stagiului practic într-un serviciu de sănătate mentală, conform reglementărilor legale.
B) absolvirea celei de-a două etape de formare (examen).
C) activitate sistematică de autocunoaştere individuală, cu certificarea abilitării pentru exercitarea unei activităţi terapeutice sub supervizare.
Pentru absolvirea etapei de supervizare sunt necesare pe lângă criteriile formale şi cel puţin 150 de ore de supervizare individuală şi/sau în grup şi cel puţin:
– 5 cure (procese) terapeutice supervizate în mod repetat (cel puţin de 5 ori, în medie de 7 ori şi o supervizare finală)
– Să conducă 5 supervizări tematice.
Curele psihoterapeutice vor fi prezentate în scris la fiecare supervizare pentru că în final să fie sintetizate şi depuse. Notele scrise vor conţine o sinteză a evoluţiei procesului terapeutic, a supervizării, a diagnosticelor (DSM), a psihopatologiei precum şi o reflexie critică asupra evoluţiei procesului terapeutic.
Supervizările tematice se referă la ,,Setting”, relaţia terapeutică, conducerea discuţiei terapeutice, începutul/încheierea/întreruperea unei terapii, privire de ansamblu asupra unei terapii, aplicarea unor metode, tehnici, diagnostic şi psihopatologie.
Supervizările individuale vor fi consemnate de către supervizor în carnetul de studii al cursantului. Pentru absolvirea cu succes a stadiului de supervizare sunt necesare următoarele criterii de conţinut. Acestea vor trebui discutate la absolvirea formării în echipa de formatori şi certificate de către supervizori:
– Capacitate de construcţie şi de reflectare asupra relaţiei terapeutice.
– Diagnostic existenţial clinic şi psihopatologie.
– Cunoştinţe şi experienţa în psihoterapia specifice diagnosticului şi specifică personalităţii
– Capacitate de a conduce şi a duce la capăt procesul terapeutic.
– Cunoaşterea (recunoaşterea) şi abordarea adecvată a propriilor limite şi competențe precum şi competenţă de a remite cazurile ce-l depăşesc.
Stadiul de supervizare nu are voie să depăşească 7 ani. Precizarea subliniază faptul că practica într-o legătură realistă teorie/autocunoaştere trebuie încheiată. În acelaşi timp reglementarea este menită a împiedica posibilitatea de practicare timp îndelungat a psihoterapiei sub mantia protectoare a ,,supervizării” fără finalizarea formării.

5. Autocunoaştere (în total cel puţin 295 ore)
Autocunoaşterea se realizează pe de o parte pe parcursul seminariilor sub forma autocunoaşterii existenţiale de grup (circa 245 ore) în grupul mare şi în grupuri mici, iar pe de alta parte ca autocunoaştere individuală (cel puţin 50 ore). Discuţiile individuale vor fi purtate cu specialişti desemnaţi de şcoală în acest sens. La început cursanţii pot merge alternativ la mai mulţi specialişti. Este un lucru bun pentru că se iveşte astfel ocazia de a vedea şi stiluri diferite de a discuta. Dar cea mai mare parte a şedinţelor e autocunoaştere trebuie făcute cu unul şi acelaşi specialist care are şi datoria de a stabili în final dacă scopurile autocunoaşterii au fost atinse. Aceasta va consemna şi va certifica în felul acesta în carnetul de studii, finalizarea discuţiilor individuale.

6. Lucrarea de absolvire
Pentru obţinerea diplomei este necesară redactarea unei lucrări de absolvire cu un conţinut de cel puţin 20 de pagini (A4). Candidatul are toată libertatea în alegerea temei dar o va face prin înţelegere cu formatorul. Poate fi o temă teoretică, una practică sau mixtă.

Lucrarea va trebui să aibă următoarea structura: punerea problemei, prezentarea problemei din perspectiva literaturii analitic existenţiale primare şi secundare, propria abordare a temei şi discutarea critică, un scurt rezumat (concluzii), bibliografie.
Lucrarea va fi redacta în aşa fel încât să întrunească normele pentru a putea fi publicată (de ex. Citarea cu respectarea dreptului de autor etc.)
Lucrarea va fi avizata de către doi supervizori. Lucrările admise se vor depune în dublu exemplar la biblioteca SAEL, unde vor putea fi consultate de către cei interesaţi. Despre lucrările admise se vor face menţionări (sau vor fi publicate) în revista ,,Analiză Existențială”. S A E L România are dreptul de a face publice lucrările de absolvire sau fragmente din acestea sub numele autorului.

7. Întreruperea formării
La dorinţa sa, candidatul poate întrerupe, abandona sau face o pauză în formare. Un asemenea gest nu va avea consecinţe financiare cu excepţia plății la zi a serviciilor de formare de care a beneficiat. Dacă întreruperea este mai mare de doi ani ea nu mai poate fi continuată.
Din partea şcolii un candidat va putea fi oprit în a-şi continua formarea doar în cazul în care participarea sa în continuare s-ar putea solda cu consecinţe negative pentru acesta sau pentru unul/mai mulţi membri ai grupului. În rare cazuri această decizie se impune a fi luată de către formator când se evidenţiază spre exemplu o tulburare psihică pe care candidatul nu o conştientizează.
În astfel de cazuri, în discuţii individuale, candidatului i se va arăta şi explică care este situaţia şi i se va propune să se retragă. Dacă după mai multe discuţii în care va fi atrasă şi echipa de formatori, candidatul refuza să se retragă, se poate ajunge la situaţia limita în care formatorul va interzice participarea în continuare a candidatului (trecând peste acordul acestuia). Cu prima ocazie va fi informată atât echipa de formatori cât şi grupul de formare asupra motivelor excluderii. Candidatul are dreptul de a-şi prezenta personal sau prin intermediul reprezentantului grupului obiecţiile faţa de colectivul de formatori. Dacă nu există obiecţii întemeiate echipa de formatori poate decide că pe viitor candidatul să fie ţinut la distanţă de orice formare în cadrul SAEL. Această decizie îi va fi comunicată candidatului în scris. O posibilitate de recurs există prin intermediul Federaţiei Romane de Psihoterapie.

X. MODALITATEA DE DESFĂŞURARE A CURSULUI

Cursul poate fi organizat în două moduri:
A) curs de sfârşit de săptămână (2-4 zile pe lună) sau
B) curs ,,bloc” (4-6 zile în bloc)
Fiecare an de studiu presupune 18 zile de seminar distribuite astfel:
A) în formula de sfârşit de săptămâna: 6 x 3 zile
B) în formula „bloc”: 3 x 6 zile

XI. PROGRAMA DE STUDIU

Programa de studiu a părţii teoretice totalizează 470 de ore distribuite după cum urmează:
1) Teoria dezvoltării personalităţii sănătoase şi psihopatologice – 100 ore
2) Metodologie şi tehnica – 130 ore
3) Teorii ale personalităţii şi interacţiuni – 100 ore
(la care se adaugă studiul aprofundat ai motivaţiei existenţiale) – 50 ore
4) Literatură psihoterapeutica (4 ore pentru o unitate de 6 zile) – 40 ore
5) Literatura pentru Lucrarea de absolvire – 50 ore
În toate seminarele, predarea cunoştinţelor va avea ca punct de plecare atitudinea personală, reflexia de sine stătătoare (independenţa), activităţi de grup şi discuţii.
Aşadar, schimbul de opinii este un element portant ai formării, iar formarea însăşi o întâlnire în dialog asupra temei. În măsura posibilităţilor la sesiunile de pregătire vor fi prezentate şi alte referate de către alţi parteneri de discuţie (invitaţi). Următoarea lista de teme serveşte ca privire de ansamblu şi în cadrul fiecărui grup va fi modulata individual:

1. Introducere şi principiile analizei existenţiale
1.1. Ce este analiza existenţiala (“AE”) şi logoterapia (“LT”)? Definiţie, domenii în care este indicată, teorema de bază a analizei existenţiale, localizare în cadrul orientărilor principale ale psihoterapiei
1.2. Apariţia şi dezvoltarea AE şi LT. Referitor la istoria dezvoltării tematice a AE şi LT: Freud-Adler-FrankI. Noile dezvoltări.
1.3. Scopul analitic-existenţial al unei formari în psihoterapie şi regulile de autocunoaştere
1.4. Fundalul filosofic şi specificul muncii analitic-existenţiale
1.5. Referitor la istoria fundalului spiritual al AE şi LT
1.6. Privire de ansamblu asupra elaborării sistematice a AE şi a antropologiei analitic-existenţiale
1.7. Metode psihometrice ale AE
1.8. Bibliografie

2. Teoria motivaţionala a AE
2.1. Importanta faptului de a ajuta şi motivaţia să
2.2. Privire de ansamblu a teoriilor motivaţionale
2.3. Noodinamica vs psihodinamica
2.4. Cele patru motivaţii fundamentale ale existenţei şi importanţa lor pentru motivaţie: motivaţiile fundamentale analitic-existenţiale (ME) – privire de ansamblu
2.5. Bibliografie

3. Prima MF: Orizontul lumii şi încrederea personală
3.1. A putea fi (aici) că problema fundamentală a existenţei
3.2. Lumea ca obstacol pentru motivaţie: reacţiile de copying ale nesiguranţei, a suporta
3.3. A putea accepta
3.4. Premisele pentru a putea accepta: a avea securitate, spaţiu şi suport.
3.5. Încredere, curaj, exerciţiu dialogic de încredere: „metoda fotoliului”
3.6. Raportarea la corp
3.7. Încrederea primordială, încrederea fundamentală, temeiul de a fi
3.8. Teme ce aparţin aici: linişte (pace), adevăr, fidelitate, putere, speranţa, credinţa
3.9. Fenomenologie
3.10. Bibliografie

4. A 2-a MF: Viaţa şi relaţia personală
4.1. A simţi valoarea şi a dori (a place) că problema fundamentală a vieţii
4.2. Viaţa „zădărnicita”, blocată; reacţiile de copying şi pierderea vieţii: doliul
4.3. Consacrarea, dorinţa de a intra în relaţie
4.4. Premisele consacrării: MFI + experienţă pozitivă a apropierii, timp, relaţie
4.5. Valori, pofta de viaţă
4.6. Teoria emoţiilor
4.7. Valoarea fundamentală, relaţia primordială, valoarea vieţii
4.8. Teme ce aparţin aici: Dragoste, autoacceptare, bucurie, plăcere
4.9. Bibliografie

5. A 3-a MF: Colectivitate şi şinele [Selbst] personal
5.1. A fi tu însuţi şi a avea voie ca problemă fundamentală a faptului de a fi persoana
5.2. Sinele pierdut: reacţiile de copying ale pierderii sinelui; a lua atitudine
5.3. A aprecia
5.4. Premisele pentru propria valoare: MF1 + MF2, atenţie (consideraţie), justificare, apreciere
5.5. Etică, supra-eu/eu public
5.6. Teoria persoanei, distanţare de sine, transcendere de sine
5.7. Propria valoare, autenticitate, conştiinţa
5.8. Teme ce aparţin aici: răgaz (tihnă), respect, demnitate
5.9. Bibliografie

6. A 4-a MF: Temporalitatea şi sensul existenţial
6.1. Temporalitatea şi ,,a trebui să” [das Sollen] ca probleme a sensului existenţei
6.2. Blocade ale sensului şi pierderea sensului, reacţiile de copying pentru pierderea sensului: a chibzui
6.3. Cotitură existenţială: a se lăsa apelat (deschidere pentru lume)
6.4. Premisele pentru cotitură existenţială: MF1 + MF2 + MF3, corelaţia sensului, temporalitate, voinţa de sens, metodă de înţelegere (cuprindere) a sensului
6.5. Dăruire: acţiune – dorinţa – voinţa: metodă de întărire a voinţei
6.6. Teoria sensului: intervenţia în criză; metoda de modificare a atitudinii
6.7. Existenţa, împlinire, dezvoltare, existenţialitate
6.8. Teme ce aparţin aici: religiozitate, scop, fixarea scopului, vidul existenţial
6.9. Bibliografie

7. Relaţia terapeutică şi dialogul terapeutic
7.1. Setting-ul terapeutic
7.2. Relaţia terapeutică în AE, relaţie – întâlnire
7.3. Conducerea discuţiei – dialogul terapeutic şi modul de abordare al rezistențelor
7.4. Terapie vs consiliere şi însoţire
7.5. Bibliografie

8. Anxietate, fobie, panică, obsesie; tulburări anxioase de personalitate
8.1. Nosologie şi psihopatologie
8.2. Fenomenologie şi lumea trăirii
8.3. Etiologie, dinamica şi formele anxietăţii
8.4. Înţelegerea analitic existenţială
8.5. Personalitatea anxioasă
8.6. Profilaxie
8.7. Terapia specifică şi tehnicile specifice
8.8. Bibliografie

9. Depresia, PMD; tulburarea depresivă de personalitate
9.1. Nosologie şi psihopatologie
9.2. Fenomenologie şi lumea trăirii
9.3. Etiologie, dinamica şi formele depresiei
9.4. Înţelegerea analitic existenţiala
9.5. Personalitatea depresivă
9.6. Profilaxie
9.7. Terapia specifică şi tehnicile specifice
9.8. Bibliografie

10. Hysteria, tulburările somatoforme, tulburarea histrionică de personalitate
10.1. Nosologie şi psihopatologie
10.2. Fenomenologie şi lumea trăirii
10.3. Etiologie, dinamica şi formele hysteriei
10.4. Înţelegerea analitic existenţială
10.5. Dezvoltarea hysterică a personalităţii
10.6. Profilaxie
10.7. Terapia specifică şi tehnicile specifice
10.8. Bibliografie

11. Alte tulburări de personalitate, între altele narcisismul şi borderline
11.1. Nosologie şi psihopatologie
11.2. Fenomenologie şi lumea trăirii
11.3. Etiologie, dinamica şi formele tulburărilor de personalitate
11.4. Înţelegerea analitic existenţială
11.5. Terapia specifică şi tehnicile specifice
11.6. Bibliografie

12. Psihozele schizofrene şi tablourile paranoide
12.1. Nosologie şi psihopatologie
12.2. Fenomenologie şi lumea trăirii
12.3. Etiologie, dinamica şi formele psihozelor
12.4. Înţelegerea analitic existenţială
12.5. Terapia specifică şi tehnicile specifice
12.6. Bibliografie

13. Teoria generală a relaţiei
13.1. Dragoste, sexualitate, tulburări sexuale, terapia de cuplu
13.2. Agresivitate, violență
13.3. Bibliografie

14. Alte tulburări
14.1. Patimă
14.2. Droguri, alcool
14.3. Tulburări de alimentare
14.4. Tulburări de somatizare (Psihosomatică)

15. Alte metode şi tehnici
15.1. Proceduri imaginative (Imaginaţia Existenţială)
15.2. Prelucrarea analitic existenţială a viselor
15.3. Terapie analitic existenţială de grup
15.4. Schimbarea perspectivelor [Perspektivenshifting] 15.5. Pozitivarea substitutivă

16. Teme generale pentru formarea clinică
16.1. Diagnostic analitic existenţial
16.2. Sănătate – boală: Psihopatologie analitic existenţială
16.3. Nevroza – psihoza – tulburarea de personalitate
16.4. Elemente eficace în psihoterapie
16.5. Bibliografie