A. Langle

A. Langle

Alfried LangleLÄNGLE Alfried n. 27 martie 1951, medic, psiholog şi psihoterapeut austriac, elev şi continuator a lui V. Frankl, elaborează şi definitivează metoda de psihoterapie: analiza existenţială, dezvoltând şi întregind d.p.v. metodologic deschiderea psihoterapeutică realizată de Frankl sub numele de logoterapie. Studiază în paralel medicina şi psihologia iniţial la „Universitatea din Innsbruck” (1971-1973), studii pe care le continuă şi aprofundează ulterior la: „Università Cattolica” din Roma (1974/75), „ Université Paul Sabatier” din Toulouse (1975/76) şi în cele din urmă la „Universitatea din Viena” (1976 – 1981). Studii încheiate cu două doctorate în medicină (1978) şi respectiv în psihologie (1981). În perioada 1976 – 1983 se formează ca psihoterapeut la Prof. Frankl, formare la care se adaugă calificări şi în alte orientări de psihoterapie precum: hipnoză, training autogen, imaginaţie catatimă, terapie comortamentală şi psihologie abisală. Îşi începe cariera profesională ca medic în serviciul social-psihiatric al oraşului Viena (1981-1983) pentru ca ulterior să se dedice din ce în ce mai mult activităţii practice ca psihoterapeut în paralel cu o prodigioasă activitate didactică şi de cercetare.

În 1983 întemeiază învăţământul de formare în analiză existenţială şi logoterapie în colaborare cu „Institutul de logoterapie” – Viena (Dr.Eva Kozdera şi Dr.phil. Gabriele Vesely-Frankl), învăţământ care continuă din 1985, când înfiinţează Asociaţia de logoterapie şi analiză existenţială – „GLE” (al cărei preşedinte este şi în prezent), în cadrul acestei noi instituţii profesionale. Lector universitar la Institutul de psihologie al Universităţii din Viena (1984-1987), lector universitar la facultatea de medicină din Viena – catedra de psihiatrie (1986-2000), lector universitar la Institutul de psihologie al Universităţii din Innsbruck (1994-1999), lector universitar la Clinica psihiatrică din Graz (1997-1998). Din 1995 membru al International Board of Advisers al „American Journal of Psychotherapy”. Co-fondator în 1997 al programului de studii avansate „Master of Advanced Studies” (psihosomatică şi psihoterapie medicală) ce se desfăşoară în Schloβ Hofen, Lochau / Austria. Este membru a numeroase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Gesellschaft für Logotherapie und Existenzanalyse (GLE) – Viena, Österreichischer Berufsverband für Psychotherapie (ÖBVP), European Association of Psychotherapy (EAP), World Council of Psychotherapy (WCP), International Federation of Psychotherapy (IFP) (Board of Advisors), International Society for Existential Analytical Psychotherapy (ISEAP) (preşedinte), Membru al corpului didactic al facultăţii de medicină al universităţii de stat Tucuman (Argentina), precum şi membru de onoare al: Centro de Psicologia Existencial y Logoterapia (Buenos Aires), Gesellschaft für Existenzanalytische Psychotherapie, secţiunea Elveţia, Společnost pro Logoterapii a Existencialni Analýzu (Praga), Societatea de analiză existenţială şi logoterapie (SAEL) – România. În anul 2000 este distins cu titlul de Doctor honoris causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara (România) şi Visitante Ilustre al Facultăţii de Medicină a Universităţii de Stat din Tucuman (Argentina) Publică peste 100 de articole şi lucrări ştiinţifice în numeroase reviste de specialitate şi o serie de cărţi: Wege zum Sinn. München: Piper (1985), Sinnvoll leben. Angewandte Existenzanalyse. St.Pölten: NÖ Pressehaus (1988) – lucrare tradusă până în prezent şi în limbile portugheză, croată şi maghiară, Entscheidung zum Sein. München: Piper (1988), Süchtig sein. Entstehung, Formen und Behandlung von Abhängigkeiten. Viena: WUV-Facultas (împreună cu Ch. Probst) (1997), Viktor Frankl – ein Porträt. München: Piper (1998). Sinnspuren. Dem Leben Antwort geben. St. Pölten: NÖ Pressehaus (2000), Existenzskala. Göttingen: Hogrefe (împreună cu Ch. Orgler şi M. Kundi) (2000), Praxis der Personalen Existenzanalyse. Viena: WUV-Facultas (2000).

Orientare teoretică şi dezvoltare
Längle contribuie în mod fundamental la dezvoltarea psihoterapiei analitic – existenţiale. Prin intermediul dezvoltărilor teoretice şi metodologice pe care le propune, stadiul de „completare” a psihologiei abisale, loc rezervat de V. Frankl pentru logoterapie, este depăşit iar „analiza existenţială” devine, graţie tocmai acestor noi dezvoltări, o psihoterapie de sine stătătoare (recunoscută astăzi ca atare de toate forurile ştiinţifice de specialitate). Acest lucru a devenit posibil în primul rând prin depăşirea modelului monadic al abordării planului motivaţional. În baza observaţiilor empirice, Längle constată că ceea ce-l dinamizează, îl pune în mişcare pe om, nu poate fi redus la o unică şi ultimă motivaţie. Omul este motivat nu numai de voinţa întru plăcere (Freud), întru putere (Adler), întru individuaţie (Jung) sau întru sens (Frankl) ci şi de fiecare dintre acestea şi toate la un loc, într-o arhitectură bine stabilită. Prin teoria celor patru motivaţii fundamentale personal existenţiale Längle dezvoltă ipoteza lui Frankl, realizând în acelaşi timp o nouă punte spre psihodinamică şi astfel o modalitate de abordare practică a acesteia dintr-o perspectivă existenţialist – fenomenologică. Acest aport fenomenologic al analizei existenţiale a fost desăvârşit de Längle în plan metodic prin elaborarea „analizei existenţiale personale” principala „tehnică” de intervenţie a analizei existenţiale. În felul acesta a fost depăşit şi deficitul metodologic de care pe bună dreptate a fost acuzată logoterapia lui Frankl. Toate aceste noi dezvoltări la care s-au adăugat elaborarea a o serie de tehnici specifice de intervenţie precum: analiza biografică, găsirea poziţiei prsonale, etc. şi nu în ultimul rând lărgirea perspectivei antropologice în care omul nu mai este văzut doar ca cel ce este chemat să răspundă întrebărilor vieţii ci şi fundamental situalt într-un perpetu dublu dialog cu sine şi cu lumea, cu universul său interior şi cu cel exterior, au dus în cele din urmă la despărţirea de Frankl. Acesta se retrage din şcoală fără a combate, dar şi fără a-şi da acordul pentru această nouă orientare. Se poate spune, în felul acesta că Alfried Längle, prin cercetările şi contribuţiile sale teoretice fundamentale este practic întemeietorul acestei noi şi moderne orientări a psihoterapiei contemporane – analiza existenţială.